Postare noua care se intampla la 3 luni de la postarea veche. S-au intamplat relativ multe lucruri in ultima vreme, d-aia nu am mai scris. De fapt am ajuns sa consider acest blog un sistem de adaptare si de coping la noua mia viata. Motiv pentru care se poate remarca foarte usor cate postari sunt in prima perioada a anului, si cate ulterior.
Faptul ca am scapat de incaperea din camin a fost un element decisiv. In sfarsit ma simteam din nou human, simteam ca vin acasa si nu intr-o cutie. Imi dau seama ca eram pretty depressed din cauza acelei locuinte, si am senzatia ca nici nu am evoluat prea mult in acea perioada. Dar acum totul e undeva departe.
Apartamentul e ok, acum ca a venit mama la mine in vizita iar am cumparat o gramada de chestii de am ajuns pe minus financiar. Si in sfarsit m-am inzestrat cu instrumente de atelier. Niciodata nu am fost bun la traforaj si facut lucruri practice prin casa. Intotdeauna am chemat un specialist. Si acasa in general se chema specialistul. El stie ce sa faca. Acum o saptamana insa m-am enervat foarte tare pe mine insumi cand am vrut cu mama sa montez o lampa si nu am avut scule. Ce am folosit ca sa insurubez? Cutitasul de la briceagul de desfacut sticle. Binenteles ca nu am reusit nimic, decat sa ma enervez si a doua zi mami mami s-a dus rapid la Bauhaus in Rüttenscheid (normal, doar unde altundeva) si a cumparat scule. Asa am reusit sa asamblam un birou, si aseara singurel am semiasamblat un dulap de pantofi (schuhschrank). Si ma lovesc de un alt neajuns, nu am bormasina (cred ca asa se scrie). Dar, d-aia exista prieteni. Si Smaranda si Lars au bormasini, asa ca problema se va rezolva. Si oricum amandoi sunt mult mai capabili decat mine la asa ceva.
Vine un fel de pseudoiarna in essen, dupa ce saptamana trecuta a plouat, acum e soare si destul de placut afara, vreme de primavara. Doar ca se innopteaza super repede - am ajuns la concluzia ca se iiarna noaptea vine mult mai devreme ca in tara si vara se intuneca mult mai tarziu.
Ce am mai facut interesant? Garzi in toate cele 3 spitale. Si mi-am facut prieteni. Foarte faini, imi place de ei, ne intalnim destul de des, ori in Madame Chocolat, ori in Gold Bar (asta tocmai ce l-am descoperit iar acum 2 zile au pus 3 melodii ale lui Janis Joplin deci a crescut). Madame e locul in care practic ne-am cunoscut si am pus bazele prieteniilor, asa ca ramane locul de suflet. Si oricum incet incet descoperim orasul - disco in CD, rock in Turock, brunch in Seitenblick sau Barcelona. Suntem un grup romano-german, asa ca vorbim un amestec ciudat de romana, germana si engleza. Dar ne iese si ne intelegem.
Poate va intrebati ce s-a mai intamplat cu...cu...pangasius: Ei bine, a luat drumul inapoi spre casa, si acum traieste fericita in MECCA aka Cluj. Si invata ATI de calitate ca aici nu invata ati de calitate. Ma rog, invata costuri, preturi, care este trendul la plic in ziua de azi (e mare, e mic, e cu fereastra, e fara fereastra, e lipit, e lipit cu scuipat, sau cu scotch special, e alb, e colorat, e parfumat, e pus in buzunar, e tinut printre hartii...).
Mi-am tras Blackberry, si dupa ce m-am chinuit de cand l-am cumparat si pana acum juma de ora sa il fac sa imi functioneze aplicatiile, am aflat ca nu vor functiona niciodata, decat in cazul in care voi mai plati niste bani in plus la tariful de baza). Inca 9 sau 19 euro, nu am inteles foarte clar germana nemtoaicei la telefon. Dar telefonul este cool, fata de porcaria pe care am avut-o (NU va luati samsung 360 cu touch screen, este total user unfriendly). Si incerc din rasputeri sa nu mai folosesc tel. de romania, sa il utilizez cat mai putin.
Ah...si incerc din rasputeri sa scap de burta. Ieri de dimineata in fata oglinzii m-a lovit faptul ca burta mea a inceput sa capete un aspect elipsoid, gravidoid, cu tenta la marire. Si dupa ce ieri la pranz am rezistat absolut eroic in fata cartofilor prajiti din vinzens (care aratau atat de subtiri si aurii), dupa ce am mancat la ora 6 seara si am zis ca asta e pana a doua zi, azi noapte tot nu am rezistat tentatiei de a manca ca de obicei noaptea. Si nu orice - biscuiti cu choco chips, care sunt atat de gustosi si buni si care au 500 de calorii pe 100 gr. Voi spune un NU hotarat de acum inainte. Iar de azi o sa reincep sa ma duc la inot. Sa vedem cat o sa ma tina.
Acum sunt in phillipus si sunt iar afara. De o saptamana premedic in disperare, sper sa nu fi uitat sa intubez. In garzi ce am mai prestat un alta.
Pupix